La
începutul acestei luni, cu mâna tremurândă de emoţie şi cu
lacrimi în ochi, am semnat cererea de pensionare a domnului Dr.
Liviu Moise. În numele tuturor angajaţilor, vă mulţumim domnule
Doctor pentru tot ce aţi făcut alături de noi astfel încât să
putem merge înainte, căci nu puţine au fost momentele de mari
încercări, de deznădejde şi chiar umilinţă prin care am trecut
împreună. De fiecare dată aţi ştiut să mergeţi mai departe cu
fruntea sus şi să ne încurajaţi şi pe noi, colegii
dumneavoastră, să vă urmăm cu demnitate. Douăzeci și patru de
ani de competenţă, de dăruire şi profesionalism se încheie în
această lună, dar sunt sigură că mii de pacienţi care au trecut
prin mâna dumneavoastră tămăduitoare vă vor rămâne întotdeauna
recunoscători pentru operaţiile și intervențiile dificile pe care
vi le-ați asumat. Nu cred că există locuitor al zonei care să nu
fi apelat măcar odată la MEDICUL DR. MOISE. Dar și mai mulţi au
căutat OMUL, căci omenia a fost însemnul sub care v-aţi
îndeplinit, ceas de ceas, munca de zi cu zi. La fel nu cred ca
există medic din acest spital pe care să nu îl fi sfătuit
vreodată de bine sau să nu îl fi ajutat la greu măcar o dată.
Sigur însă există un manager care se simte vinovat că prea târziu
a băgat de seamă că munca e prea multă şi ritmul prea alert, iar
oboseala îşi spune în cele din urmă cuvântul, căci din păcate,
medicii nu sunt scutiţi de suferinţă. Am înţeles însă că nu
aţi vrut sa plecaţi din spital până nu v-aţi asigurat
continuitatea.. Am nădejdea că dr. Cătălin Mihart va călca pe
urmele MAESTRULUI său şi nu vă va dezamăgi. Câteodată cuvintele
sunt prea sărace ca să exprime sentimentele. Va mulţumim şi vă
iubim, DOMNULE DOCTOR! Vă dorim sănătate, linişte sufletească şi
vă aşteptăm cu drag în mijlocul nostru. Dr.
CODRUŢA BUNGĂU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.