In memoriam Emma Bakalovich, muza orașului Deta

Cu multă bucurie îmi aduc aminte cum într-o duminică de toamnă, aurită de miraculosul soare al Bucovinei, am ajuns la Văratec. Ore în șir am admirat minunatele fresce executate în mica mănăstire de marele nostru Grigorescu, iar mai apoi, cu un buchet de flori, pe o alee îngustă, m-am îndreptat către locul unde doarme somnul de veci muza Luceafărului românesc, Veronica Micle. Am observat atunci în privirile măicuțelor și ale sătenilor, o pioșenie aparte, dragoste și mândrie, parcă ar fi vrut să spună, vedeți aici cu noi, este marea Doamnă a liricii românești. La începutul acestui an, am avut aceeași trăire în cimitirul nostru romano-catolic, la aniversarea trecerii în neființă a baronesei Bakalovich Emma, muza poetului maghiar Reviczky Gyula. Această minunată femeie, cultă, iubitoare de literatură, artă și muzică, a locuit în casa cu ferestrele verzi (zoltoblokos kis haz) de lângă liceul nostru, unde l-a găzduit pe poetul melancolic și visător. În saloanele acestei case, din acordul pianului, au răsunat în seratele organizate de baronesă, sonatele lui Beethoven, baladele lui Chopin și dansurile ungare de Liszt. Aici s-au citit acum un secol, fragmente din lirica lui Baudelaire, Musset, Byron și proza din operele lui Victor Hugo, Dostoievski, Caragiale sau Jokai Mor. Aici s-au cunoscut și tot aici s-a înfiripat o dragoste platonică, niciodată împlinită. Acest minunat lăcaș a devenit, acum mai bine de un secol, sălașul culturii orașului nostru, unde în ianuarie 1899, după o grea suferință, s-a stins din viață muza noastră dragă. A doua zi, toată suflarea orașului a condus-o pe ultimul drum în cimitirul nostru, împodobit cu albul imaculat al zăpezii, cum a fost și sufletul ei. Sunt sigur că sufletul ei stă alături de cel al Veroniclei Micle. Endre Libus.