Editorial Petru Roman

Cultură și omenie
Așa cum puteți constata și din acest număr al Monitorului Primăriei, orașul Deta are o tot mai bogată viață culturală. Ruga de la Opatița, gale sportive, competiții automobilistice, Lada cu Zestre, sunt doar câteva exemple în acest sens. Ceea ce este și mai îmbucurător e faptul că toate aceste evenimente se bucură de participarea și aprecierea dumneavoastră, a locuitorilor orașului nostru. Este un semn bun pentru noi toți, căci astfel ne dăm seama că în mare măsură am reușit să trecem peste dificultăți și găsim răgazul de a ne delecta cu artă și sport. Ce mă bucură însă cel mai mai mult este faptul că organizatorii unor astfel de evenimente se gândesc să îi sprijine pe cei care au nevoie disperată de ajutor. Zilele acestea se pregătește organizarea competiției de kickboxing și se vor aduna bani pentru o cauză umanitară. Nu pot decât să îi felicit și să îi încurajez și pe alți organizatori să facă același lucru. Este o dovadă de civilizație și de omenie, caracteristici care definesc locuitorii orașului nostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.